Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Proprietarul acestui blog îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă orice abatere. Blogul funcţionează în condiţii normale cu Mozilla Firefox si Crome.


vineri, 27 aprilie 2012

Canal TV pentru caini

Daca ar fi sa facem un sondaj, cred ca mai mult de jumatate dintre romani au un animal de casa, cu precadere caine. E o parere personala, nu ma pot baza pe cifre concrete. Judecand dupa situatia de la mine de pe scara, sunt singura de pe etaj fara caine, la fiecare etaj, din 3 apartamente, de la 2 cu siguranta se vor auzi latraturi cand vin colindatorii/ popa cu busuiocul sau lumina. Si daca nu au caine, multi isi doresc sau declara ca iubesc mai mult latratorii decat mieunatoarele. Cainii au devenit adevarati membrii ai familiei, dresati sau nu, sunt fiinte domestice deosebit de inteligente si aproape "umane" uneori.
Am vazut adesea caini traversand pe culoarea verde a semaforului, pe la trecerea de pietoni si nu altundeva. Fie ca vad color sau nu, cainii comunitari s-au adaptat deosebit de bine la viata urbana. Acum ceva timp, m-a amuzat teribil imaginea unui grup de 3-4 caini ce sedeau si se odihneau sub si in jurul statuii cu lupoaica cu Remus si Romulus de la intrarea pe Lipscani. Si-or fi dat intalnire la statuia cu un seaman de-al lor? Or fi avand impresia ca este un monument dedicat lor? E haios sa incerc sa imi dau seama ce a fost in mintea lor. Cainii de casa au mai nou si "bona" si de mult timp si cimitir, dintre care si binecunoscutul Catelu`.
Umanizarea acestor patrupede a fost marcata si de ideea americanilor de a face un post tv special pt ei. Postul tv a inceput sa difuzeze acum putin timp (vreo luna- maxim doua) si se numeste Dog TV. Providerii de cablu romani inca nu il difuzeaza si pe la noi dar presimt ca va veni si acea zi, cat de curand.
Asa cum si Duck TV (fostul Bebe TV) a fost special creat pentru copii mici iar imaginile au fost adaptate de psihologi special pentru a fi mai bine percepute si intelese de catre prichindeii cu varste de pana in 3 ani (animalute care apar incet incet in cadru, floricele care rasar incet, actiune simpla, fara vorbe, doar muzica simpatica), asa si Dog TV a fost special creat pentru caini, pe intelesul lor, pentru a nu se plictisi cand ii lasa stapanii singuri acasa. Am aruncat un ochi pe youtube. Actiunea e simpla: catei fel de fel jucandu-se si mingi care vin in prim-plan, chestii care lor le atrag atentia usor. Ca si in cazul Duck TV simt cum iq-ul imi scade pe masura ce ma uit, ma plictiseste. Dar e de inteles, nu intru in categoria de public vizat.
Stateam totusi si ma intrebam: oare nu e deja prea mult? O sa ajungem sa avem caini la fel de forever alone si geeks ca si in cazul specimenelor umane.


sursa imagini: 9gag.com

TNB

Despre Teatrul National Bucuresti si metamorfozele lui










miercuri, 11 aprilie 2012

De ce nu mai are ursul coada si de ce nu mai are omul blana

Cand eram mica si faceam vreo boacana mi se spunea adesea: "Vezi de ce nu mai are ursul coada?!". Cu siguranta eventuala mutatie genetica suferita de urs acum mii de ani nu era cauzata de faptul ca nu am mancat eu supa la pranz. Si totusi, de unde pana unde l-a apucat pe Ion Creanga ideea ca ursul ar fi avut coada lunga si ca a ramas cu ea scurta din cauza vulpii sirete? Exista vreo dovada stiintifica a faptului ca stramosul actualului Ursus arctos si al "fratilor" lui actuali, ar fi avut coada altfel decat cea scurta de acum? Eu nu-mi pot imagina un urs cu coada lunga. Nu pot. In primul rand pentru ca eu cred ca l-ar fi deranjatat la mersul si-asa balanganit. Cine o stii?
Astazi am descoperit un articol interesant pe site-ul www.descopera.ro cu privire la motivul pentru care omul nu mai are blana. Mult timp am crezut, ba chiar asa am fost si invatata la scoala, ca stramosii nostrii au inceput sa nu mai aiba blana datorita faptului ca si-au confectionat "haine" si blana s-a tocit cu timpul si a cazut.
Pe site-ul mai sus mentionat scrie ca cercetatorii de la Universitatea din Glasgow au emis o noua teorie. Prezenta blanii sau absenta ei sunt strict legate de evolutia omului de la fiinta patrupeda la fiinta bipeda.
Astfel, trecerea la pozitie bipeda a generat o crestere a temperaturii corpului. Temperatura corpului crescand, omul n-a mai avut nevoie de blana. Ok. Cum a ajuns omul sa fie biped? Cica lungindu-se dupa fructele din pom. Si cand a inceput sa ii cada blana? Pe masura ce s-a ridicat in 2 picioare? Plauzibil.
Personal tot cred mai mult varianta cu "hainele". Dar de ce avea omul nevoie de haine daca avea blana? Teoretic nu avea nevoie, practic omul s-a deosebit de animale prin sclipirea de inteligenta si creativitate. A vrut "haine" de dragul de a fi fashion, la modul: "Frunzulita mea e mai trendy ca frunzulita ta.". "Na, ca a mea e cu animal print, sac!".
Concluzia teoriei mele e ca tot mintea umana l-a determinat pe acesta sa nu mai aiba blana. Oricum..si blana si pozitia bipeda sunt strict legate de ceea ce a pornit de la minte.
Acum, daca ma intrebati in ce teorie cred: cea Darwinista sau cea cu Adam si Eva, va raspund sincer ca in ambele, nu inteleg de ce lumea le trateaza ca si cum s-ar nega una pe cealalta. Cred ca omul de la Adam (care probabil era si el un pic blanos) incoace a evoluat. I-a cazut si blana, a descoperit si ca pamantul e rotund, a descoperit si focul, si electricitatea, si-a construit zgarie-nori si a ajuns si pe luna datorita acelei sclipiri si a dorintei de autodepasire.
Ce a fost intai? Oul sau gaina? Voi de ce credeti ca i-a cazut omului primitiv blana? :)

marți, 10 aprilie 2012

Avortul- o problema de politica sau o problema de morala?

Nu fac aceasta postare nici ca sa imi fac rating si nici ca sa imi fac pacate in Saptamana Mare, o fac doar pentru a imi exprima dezgustul si revolta fata de marsavia politica la adresa avortului.
Ei bine, se face ca mult iubitul nostru guvern este al naibii de stresat de faptul ca rata natalitatii in Romania este foarte mica. Si ce au gandit ei? Nu e de ajuns ca telefoanele ne sunt interceptate, ca incet incet suntem super monitorizati, dupa ce au vrut sa ne ingradeasca cu ACTA lor, acum ar vrea cu tot dinadinsul ne puna si contoare intre picioare. Ca in contabilitate..cat intra si cat iese, plus ceva profit si pentru ei. Caci deh, e nasoala treaba, se nasc prea putini copii, numarul avorturilor este in crestere, populatie in minus egal un minus de taxe si impozite si alte bla bla-uri. Si nu muncesc destui insi cat sa asigure pensiile batranilor (oricum impozitate si devalorizate).
Daca femeile romane ar fi morse (am mai folosit cuvantul asta si intr-o postare feminista anterioara, imi place asemanarea) ar accepta supuse orice proiect de lege de interzicere a avorturilor. Dar cum noi nu suntem chiar asa proaste, s-au gandit la alta varianta sa impace si capra si varza.
S-au gandit ca orice femeie care doreste sa avorteze sa fie obligata sa vada un filmulet cu intreaga procedura, doar-doar sa o convinga sa nu faca asta. Mi se pare grotesc si inuman. Un soc fizic si emotional pentru femeia in cauza, pentru ca oricat de mult nu si-ar permite sa aiba un copil (din diferite motive-financiar, moral etc), oricat de mult (chipurile) nu ar dori copilul, avortul tot este o ruptura atat fizica cat si emotionala de o parte din tine. Nu suntem facuti din piatra, nu poate sa nu ne doara sufleteste o intrebare de genul WHAT IF?. Dupa ce ca durerea ramane tot durere pentru viitoarea-fosta-viitoare-mama, tu vii si ii dai cu sare pe rani mai mult. Sunt unele persoane care lesina si la vazul unei picaturi de sange si altele care rezista eroic sa vada operatii pe viu.
Intrebarea asta e pe buzele tuturor: esti pentru sau impotriva avortului?
Cred ca femeile din Romania care au trait in perioada Ceausista ar trebui sa raspunda prompt la aceasta intrebare. Drama filmului 4 LUNI 3 SAPTAMANI 2 ZILE au trait-o milioane de femei din Romania, multe au si murit incercand sa isi faca singure chiuretaj, panica domnea peste tot, ti-era si frica sa ti-o mai pui de teama ca ramai gravida si statul iti interzice sa faci intrerupere de sarcina. Interzise prin lege erau si orice alte mijloace contraceptive care acum se gasesc la orice chiosc sau farmacie. Vroiai, nu vroiai, trebuia daca ai ramas gravida sa nasti. Vrei, nu vrei, faci 5 copii. De ce? Ca asa vrea statul. Pentru ca natalitatea sa fie in crestere, sa existe clasa muncitoare, sa creasca PIB-ul and so on...Nu vrei? Esti prinsa facand o faradelege. Puscarie. Si tu, si complicii tai.

Oare avortul este indiferent de circumstante un pacat? Oare un copil este doar un procent din rata natalitatii unui stat, din forta de munca a unui stat, din taxe etc?
Oare nu e mai pacat sa fac cati copii imi da Dumezeu si sa traim cu totii mizer, intr-o cocioaba de 8 mp, sa nu avem ce manca, sa nu ai cu ce sa ii intretii, sa nu aiba cu ce sa se joace, sa fie niste analfabeti cu orizonturi limitate? Innebunesc cand vad familii sarace cu 8-10 copii. Daca aveau un copil sau doi sunt sigura ca o duceau mai bine! Venitul ala mic se impartea la 3-4 insi, nu la 12.
Oare nu e mai pacat sa aduci pe lume un copil handicapat, cu Sindrom Down sau cine stie in ce hal? Oare, chiar trebuie, in numele religiei, chiar daca doctorul iti spune vazand negru pe alb problema la ecografie, sa sacrifici un suflet sa sufere o viata intreaga prin spitale? Oare nu e mai bine sa il cruti dinainte de a se naste? Care din aceste doua variante e mai pacat?
Nu ma consider in masura sa discut despre ce este si ce nu este pacat. Nu o voi face acum. Cred doar ca lucrurile nu stau strict asa cum au fost scrise in cartile bisericesti scornite de babe si preoti. Nu cred ca D-zeu ne-a impus ceva strict. Fiecare individ traieste dupa regulile inimii sale, glasul interior este cel care ne dicteaza ce este cu adevarat bine si ce este rau, stim ce sa regretam si ce sa ne bucure sufletul, pentru ca vremurile sunt mult mai grele si mai complicate decat simplitatea, strictetea si limitarea celor 10 porunci.

Revenind la chestiuni mai lumesti...este politica in masura sa decida daca eu voi avea sau nu un copil si cati copii sa am? Mi se pare o lipsa de libertate personala atat sa-mi impui sa am minim 5 copii sau sa ma limitezi la un singur copil (vezi China).
Oare obsesia cu privire la posibila interzicere a avorturilor sau socul psihic aplicat femeilor inainte de avort ajuta cu ceva? Este oare singura solutie? Mai bine v-ati gandi la alte optiuni mai democratice de crestere a ratei natalitatii! Faceti ceva sa-i tineti pe romani in tara, sa isi doreasca sa traiasca in tara asta, sa aiba copii. Asigura-le un trai decent, locuri de munca, ocupati-va sa reduceti rata somajului, reinviati industria (de pe urma careia s-au imbogatit atatia "baieti destepti", blestemand poporul acesta pentru secole).
Libertatea nu inseamna contor! Orice fel de contor ar fi el!

luni, 2 aprilie 2012

Refrene

Exista doua variante de plural pentru substantivul refren: refrene si refrenuri, ambele unanim acceptate. Refrenul este ceva repetitiv. Da farmec unei poezii, unui cantec, e o idee, o rupere din decor. Veverita din Ice Age, spunea o amica, e ca un refren. Se intampla ceva cu personajele, suntem in mijlocul actiunii, trebuie sa rupem monotonia si sa bagam veveroiul obsesiv compulsiv. N-ar avea farmec fara el povestea. De multe ori un asa zis refren scoate in evidenta o idee, o satirizeaza. Refrenul e ca o joaca.
Va mai amintiti ca atunci cand eram mici, multe din jocurile noastre aveau refrene?
Tara, tara, vrem ostasi!
Cine nu e gata il iau cu lopata...
Ai spart oalele si-ai mancat sarmalele!
Nu ma prinzi, nu ma prinzi, baba fara dinti!
Prostule, magarule, Ghita, bucatarule...
Prostii, prostii, catelusii nostrii!
La popa la poarta e o pisica moarta, cine o rade si-o vorbi, o mananca toata!
sau....intreaga poezioara-refren al unui joc: Ursul doarme si viseaza ca papucii lui danseaza, ce sa-i dam noi de mancare, lapte dulce sau cafea? Sa vedem pe cine-o vrea!
....si multe altele.
Toate acestea sunt refrene si expresii tipice unei generatii, asa numitei "generatii cu cheia la gat". Mai rar auzi expresiile astea astazi.

Ei bine, astazi prin cartier am zarit printre blocuri o gasculita de 3-4 copii de 8-10 ani. Se jucau. Nu stiu exact ce. Presupun ca "v-ati ascuns"-elea. De-odata il aud pe unul din prichindei strigand:
"IESI AFARA, JAVRA ORDINARA!"
Am ramas perplexa. Copiii fac ce vad. Copiii spun ce aud. Este foarte usor sa preia un "refren", nu il trec prea mult prin filtrul gandirii, il preiau chiar daca nu il inteleg. Interesant e cum refrenul protestelor s-a intiparit in mintile inocente ale copiilor si a devenit un refren de joaca. Ar fi pacat insa, ar fi chiar tragic, sa devina un refren-simbol al unei generatii, asa cum le aveam si noi pe ale noastre, inclusiv cantecelul cu "Ole, ole, ole..." din 1990...

Ce refrene mai sunt la ordinea zilei in limbajul nostru comun, in jocul copiilor, in joaca noastra?
...caci in jocurile celor ce ne conduc sunt mereu si mereu aceleasi refrene....